Euridice cu debutanţi puşi pe şocuri

    Debuturile absolute ale serii de 11 februarie au adus în sala rondă a Muzeului Literaturii un public dispus să lase destul de repede deoparte orice tentaţie a timidităţii. Marin Mincu a promis că în această şedinţă a Clubului Euridice cei prezenţi vor putea să se bucure de poezia pe care o aduc oaspeţii din zona lui Ovidius. George Vasilievici este „poet şi plastician?” s-a întrebat Marin Mincu atunci cînd îl prezenta. „Nu, nu” s-au grăbit să răspundă din sală prietenii lui Vasilievici, „doar poet” au răspuns ei ironiei venite dinspre conducătorul Clubului. Vasilievici a venit cu o lectură total defectuoasă a textelor sale, care i-a lăsat puţin confuzi pe ascultători. A doua lectură a fost anunţată ca o surpriză. Irina Roxana Georgescu a venit din Medgidia şi a provocat reacţii contradictorii între cei din sală încă de la primele versuri pe care le-a citit.
    Primul vorbitor a fost N. Diaconescu, care a vrut să-şi povestească nişte amintiri din diferitele cenacluri pe care le-a ascultat, dar, în momentul în care a început să ne împărtăşească judecăţile sale de valoare a fost întrerupt şi rugat să stea să asculte mai bine ceea ce se întâmplă la Euridice.
    Octavian Soviany s-a aşezat repede pe scaunul vorbitorilor pentru a lăuda oportunitatea unui atelier în care să se poată sta de vorbă. „La Irina, spune Soviany, se vede şcoala Medgidiei, discursul mânios care, este adevărat că în cazul ei nu prea are acoperire în trăire. Se poate întâmpla ca anumite durităţi, folosirea unor imagini sau cuvinte crude să devină podoabe. În acelaşi fel în care, acum 200 de ani, poeţii se întreceau în a lăuda luna, există riscul pentru cei care apar acum să îşi construiască o manieră în care instrumentele lingvistice pe care le folosesc nu mai au justificare din punct de vedere al trăirii. Cred că ea trebuie să înveţe să se autocenzureze.”
    Doamna Moisescu îşi afirmă încrederea în faptul că „postmodernismul nu este un mit, şi este dus prin ceea ce a auzit în această seară  postmodernismul este dus la ultimele posibilităţi.” Gândindu-se la vârstele spiritului, vorbitoarea găseşte că ne aflăm la momentul în care gramatica spiritului este ntr-o etapă a numeralelor. „De ce receptaţi numai tampoanele de pe linia de tren?” se întreabă, justificat, de altfel, doamna Moisescu, care putem să băgăm mîna în foc că văzuse altceva decît poeta, „dar poate acesta reprezintă un mod existenţial, acceptă în cele din urmă vorbitoarea. Soviany intervine: „problema nu este infectul sau vidul pe care le remarcăm, problema este atunci cînd acestea nu sunt asumate şi devin simplă maieutică.” Pînă aici un singur punct comun între vorbitori referitor la Vasilievici.
    Nastasia Maniu: „Vasilievici n-aş spune că a fost atît de monoton pe cît i-au reproşat antevorbitorii mei. Cred că are momente în care poezia lui reuşeşte chiar să ajungă la o anumită profunzime. În ceea ce o priveşte pe tînără, i-am spus domnului Condeescu în pauză, cred că este o risipă de talent pentru nimic! Se vede că are un talent matur şi o frazare poetică surprinzătoare. Dar în ceea ce scrie, pur şi simplu trece dincolo de dezgust. Totuşi, dacă ne gîndim că ar fi putut să-şi propună să dezguste şi dacă chiar asta a intenţionat, atunci i-a ieşit din plin.” Doamna Morărescu intervine: „Am observat ceea ce se poate numi un nou naturalism”, spune dînsa uitînd că naturalismul avea o componentă socială care îl făcea să fie curent literar. Octavian Soviany aminteşte ciclul lui Urmanov, Avortînd anusian, unde „impresia iniţială era de dezgust, de groaznic, revela unei priviri mai atente un nivel mistic al textului. Eu am spus numai că există pericolul unui manierism la nivelul poeziei tinere.
    Elena Vlădăreanu se repede la scaunul de pe care urmează să vorbească abia reuşind să-şi tragă respiraţia înainte să izbucnească: „Cum să scrie de pomană, doamnă, cum să fie talent irosit?! Nu se poate spune aşa ceva!” Reacţia celor care se simt vizaţi e promptă: „E prima dată cînd mi se bagă pumnul în gură! Şi ce faceţi domnişoară, mă luaţi la rost?” Nastasia revine: „Vroiam să spun că poţi să-ţi foloseşti talentul pentru a crea sau pentru a distruge.” Andrei Peniuc nu se lasă nici el prea mult invitat: „Cred că aici lupta se dă între <Ce p.... mea vrei> şi <fu.... le-n gură sa le f... pe toate>. Ultima expresie iese cîştigătoare pentru că femeile cred că au foarte mult de oferit în poezie. Există mai multe zone în poezia Irinei şi pot să vă identific un poem foarte frumos.” Peniuc devine spre finalul intervenţiei sale ceva mai tranşant: „Cu toate că există pericolul manierei în acest tip de poezie, cred că ei fac ceva foarte important! Ei acceptă riscul de a trage cu mitraliera sperînd că vor împuşca şi ceea ce urmăresc. Şi ceea ce urmăresc ei este un fel de empatie.” Ionuţ Chiva, care a fost de cîteva ori gata să izbucnească în rîs, atunci cînd se citea, le atrage atenţia celor care au vorbit că Vasilievici face greşeala să tensioneze un discurs al cotidianului, iar Irina Georgescu se pierde de foarte multe ori în „mă scuzaţi, scatologic.” Mircea Cîrstea aminteşte de experienţele americanilor de introducere a slang-ului în limbajul literar. Iar Dan Iancu este imediat de acord cu el, atunci cînd spune ce nu îl sperie din cruzimile pe care le-a auzit. Alexandru Tiepac este foarte clar atunci cînd vorbeşte despe „ejacularea psihică a unor conflicte interioare” în cazul primului autor, dar în continuare se pierde el însuşi în retorică puţin pe lângă text. Discuţiile se încing din nou şi Elena Vlădăreanu, ca şi dl. Szeke, ţin să „salveze poezia”.
    Ultimul vorbitor, ca de obicei, Gălăţanu, care identifică la George Vasilievici „o problemă a formei fixe. La debut, Vasilievici era un poet al gesticulaţiei şi al oralităţii.  Felul în care el cabrează poemul face amprenta lui.” Mai departe Gălăţanu face o distincţie necesară între marcă şi forma fixă pe care o impune un poet... Referinţa de bază găsită de Gălăţanu pentru ceea ce face Vasilievici este Ioan S Pop cel din anii 80, „care stă ca pilon pentru Vasilievici”. Poetul „Românei cu înjurături” găseşte la Vasilievici o anumită capacitate de a închide perspectiva în unele versuri, găsind aici o promisiune... a ceea ce urmează să fie... De altfel, din punctul de vedere al lui Gălăţanu, un poet este cu atât mai valoros cu cât schimbă mai multe „piei poetice”, adevărata aventură începând atunci când scriitorul iese din prima „găoace estetică pe care şi-a creat-o.
    Despre Irina Roxana Georgescu, Gălăţeanu vrea să remarce că a fost „revelaţia serii, dar ea încă nu a părăsit prima formulă poetică pe care a reuşit să o contureze.” Cu o grijă suspectă pentru sufletul poetei, Gălăţeanu ne asigură că „într-o zi şi ea va abjura unele versuri de aici, aşa că nu sunt satanice.”
    Marin Mincu a încheiat seara considerând că şi aceasta a fost o seară de vârf pentru cenaclul Euridice. Alexandru Condeescu le spune tinerilor că până şi cu mitraliera poţi rata multe dintre ţintele pe care ţi le propui şi prezintă evenimentul editorial al Muzeului, integrala poemelor lui Virgil Mazilescu, editate la un preţ accesibil, dar în condiţii grafice excelente.
    Interesant este că finalul întâlnirii a funcţionat ca un semnal pentru cei care doreau să citească în serile de la Euridice. Şi în pauză, şi după finalul serii, doritorii s-au repezit spre masa cititorilor crezând că pot să obţină o programare înainte ca textele lor să fie citite. N-au cum.
 

Răzvan ŢUPA
 

Poetul George Vasilievici (n. 1978) a debutat cu volumul Îngerul negru (1998), urmat de Gabi 78 (editura Vinea, 2001). El face parte (împreună cu Mircea Ţuglea, Sorin Dinco, Ileana Bâja, Grigore Şoitu, Mugur Grosu şi Florin Cristian Anastasiu) din Cenaclul de Marţi ce a funcţionat la Facultatea de litere a Universităţii Ovidius. După ce, la al doilea debut (cel din 2001) s-a făcut remarcat pentru atracţia manifestă către subteranele nesigilate ale abjecţiei, situîndu-se în proximitatea discursului pornografic, poetul se arată, acum, fascinat de „înspăimîntatoarea frumuseţe” a existenţei, într-o viziune mai echilibrată în care eul nu se mai simte atît de traumatizat de alterarea sa inevitabilă. S-ar părea că poetul constănţean ne va da de lucru şi de acum înainte. (M.M.)
 

Înspăimîntătoare frumuseţe

„cumpăr sufletul diavolului”
(anunţ la mica publicitate)

Între placenta elastică a mamei şi placenta
fărămicioasă a pământului mâinile mele se întind
cu palmele deschise
şi îmbrăţişează în grabă alţi oameni la fel de
străini mie pe cât de străin nisipul de pe fundul
oceanului îi rămâne soarelui. cuprind alte mâini
asemeni lor. se înşurubează în piepturi albe şi
arogante din care laptele erupe şi se amestecă cu lacrimile,
cu sângele, cu roua dimineţii, cu ploaia, cu urina, cu transpiraţia.
cu sperma înourată şi ameninţătoare.
nimic din ceea ce poate fi amestecat nu rămâne altfel.

Nu stau leneş şi nici întrebător, iar ceea ce
visez trăiesc întocmai, chiar şi atunci  când sunt
prăbuşit, strivit zilnic de greutatea  începutului,
căci nimic nu a început altădată, nimic nu s-a întâmplat
mai devreme de acum şi soarele ăsta nu este nici el acelaşi
cu cel de care îmi aduc aminte iar cine crede
că mă cunoaşte azi
pentru că m-a întâlnit ieri va râde şi
se va bucura văzând ca s-a-nşelat.

Când o fată tânără, plină de iubire, cade
de pe casă şi îşi zdrobeşte capul de piatra
pe care piciorul meu o ocoleşte cu atenţie,
ochii mi se bucură de această formă
nouă în care se organizează materia.

Nu cred în nimic din ceea ce mi-ar pune
viaţa în pericol, însă nici nu ignor aceste
siluete abstracte, scrise sau calculate
disipate de lumina astrului ce-mi creste în burtă şi
tâşneşte sălbatic de sub pielea mea uimindu-mă, precum firul ierbii
uimeşte zăpada ostilă cu răsăritul ei cloroformic.

Ştiu numai ce simt, dar ce gândesc îmi oferă putere
şi răspunsuri ce mă fac iarăşi să mă-ntreb,
şi astfel, numai ce este frumos este adevărat. o crimă
ce-mi potoleşte setea de sânge. o femeie pe care
o rad în cap şi dezbrăcând-o de haine, o dau afară pe
coridorul blocului, plină de lacrimi şi  urlete
disperate ce vor atrage priviri străine asupra ei.
un răsărit înarmat până în dinţi cu nostalgii absurde ,
ca un grănicer
ce-mi fură mult timp privirea
cu sofisticăria-i emotivă  făcându-mă să nu
îmi amintesc niciodată că în spatele soarelui,
miracolul explodează după miracolul
dinaintea sa. o pădure proaspătă în care cântecele
păsărilor se împletesc altfel în fiecare loc, obligându-mă
să cercetez cu atenţie toate emoţiile ciripite  până uit că
de aş fi ieşit la vreme din frunzişul halucinant dragostea ar fi
sărit în faţa maşinii mele, rănindu-se foarte uşor.
surâzător şi superficial.

Pe marginea lor, diavolul se sprijină în zâmbet. se dezvoltă
în alergare la picioarele mele dând din coadă.

„Mă duc singur, nu înţeleg ce nu înţelegi,
nu înţeleg ce nu-i de-nţeles”
ea mă priveşte prin toţi oamenii de-odată,
de-a lungul amintirii.

Sunt foarte limpede şi senin.
am venit singur. nu am nimic la mine, nici
măcar corp nu am. nu ştiu ce să fac dar
aşa te pot privi mai bine. aşa te pot
părăsi fără să strigi. fără să te opui masacrului
supravieţuitor al digului din maimuţă.

Ce păcat că nu mă poţi auzi şi tăcerea te face să minţi.
să mă împingi din evoluţie.

Mă gândeam la cele două perne rotunde
pe care m-am abandonat, dezvelindu-mă,
ca să ajung la tine.

Masca de om a fost doar lovitura precisă
şi ucigaşă a începutului. aşezată de curând
înainte de lacrimă. înainte de confuzia detectată
de-a lungul furtunii. totul s-a petrecut între părinţi,
în unicul leagăn al copilăriei, pe mijlocul
podului de carne de unde am învăţat înalţimea întunericului
să-mi împletească pielea.

 „te iubesc dragul meu pentru că te pot ucide”.

Ea cumpără sufletul diavolului şi se întoarce la mine
ca la început, cu palmele larg deschise, gata să-şi
manifeste absenţa din mijlocul crimei ca şi
cum ar fi fost singura vinovată.

„ce pula mea vrei? Nu-mi amintesc
de tine. Eşti doar o curvăăăăăăăă? 
Îmi pare rău,
nu am ştiut. Mi-a făcut plăcere să te recunosc în
aceste condiţii.”

Universul complotează pe faţă. Cheltuieşte miliarde
de stele pentru ca miracolul ce sunt
să se întâmple şi sfârşitul lui să-l
masturbeze direct în alb.

Nu pot fi nefericit purtând mitoza albastrului mării
sub costumul împotriva albastrului mării al
scafandrului introvertit  ce ridică cu respect capacul
vaginului ontologic  înainte de a se scufunda
în bezna şi fragilitatea interiorului personal.

Nouă mii treisute patruzeci şi două de apusuri
s-au rătăcit pe continentul înghiţit de apele
nimfomane  ale corpului aplecat pe victorie,
tot atâtea răsărituri şi eu o dată cu ele mă caut
prin înotul stării tale de vis şi
ies la suprafaţă în lumina holului antic
plin de lichidul rahidian al planetei
nervos la maxim şi gata să mă ofer în dar
cercetătorilor, specialiştilor, inventatorilor
şi descoperitorilor ce se vor mulţumi cu mesajul
pe care sufletul meu sfărâmat de veselie  l-a
încrustat în zâmbet pe gipsul cufundat în cele două perne.
rotunde.

Doamna mă aşteaptă în atmosfera  nebuniei
cu moartea ascunsă între labii ţinându-mi piciorul pe gât.
„priveşte în sus” şi-ntr-adevăr , fără să vreau privesc în sus,
din început nu se vede nimic în rozul
pregătitor al dragostei fără corp, plâng pe lentoarea
introspectivă a revenirii, a recuperării,

pentru că
cel ce părăseşte este cel părăsit de iubire,
ucis în diavol de înspăimântătoarea frumuseţe.

 

Eleva din Medgidia, Irina Roxana Georgescu (n. 1986), reprezintă descoperirea Euridicei din Rotonda Muzeului, aşa cum Elena Vlădăreanu, aparţinînd tot spaţiului literar al Medgidiei, a fost punctul de atracţie al şedinţelor desfăşurate în Sala Oglinzilor, între 2002-2003. Ceea ce impresionează, la această adolescentă de 17 ani, este violenţa fiziologică a limbajului. Anul trecut, în prezentarea ce-i făceam în revista Paradigma, obsevam torenţialitatea jetului confesiv necenzurat de nimic. Rămîne de văzut dacă nonşalanţa autolivrarii impudice va fi diminuată odată cu maturizarea. Oricum, ea se înscrie în competiţia Generaţiei 2000, cu cele mai mari şanse să fie omologată. (M.M.)
 

***

să accept realitatea e mai uşor
decât să-mi fac altă realitate entraînez-vous
obţineţi orgasmul pour la belle epoque
fumaţi pe coridoare marijuana lolita nabokoviană
şi otilia fu’ în gură să le fu’ pe toate
javrele astea vă pişaţi pe cărţile de literatură
budă comună şi vulgară
pe dalele din faţa şcolii profii şi
elevii se adună să spună poveşti în faţa
focului de ţigară
sau foc mocnit kafkian în tangajul clipelor
porţi chiloţi tanga dar vezi de la o vreme
te-ai îngrăşat şi bucile îţi atârnă
pe dinafara trupului steril asta e realitatea cu limita
spre infinit spre
nulitate vorbeşti de lucruri abstracte ia
şi trage şi tu un fum!   


***

Boring. Răsfoiesc jurnalul plictiseala e oribilă
vreau să dorm da’ o să mă plictisesc de atâta stat latenţa e bună
la ceva la scormonit visele din vrejurile lor de lapte la descoperit
noi poziţii sexoase cu picioarele pe pereţi îmi plăcea şi mie
să mănânc ciocolata dar acum nu mai am
nici poftă de mâncare fir-al dracului
şi n-am decât 17 ani şi şase luni da asta îmi spunea
şi furtună pe 17 ianuarie ce afurisită coincidenţă
mi-a stricat ziua cu spovedania lui să-şi uşureze sufletul
parcă sufletul e vasul de la veceu când tragi apa peste sentimentele
şi orgoliul omului
al dracului suflet nu mai scrie nici ăsta!


***

rugăciunile mele au culoarea bej
iar dumnezeul meu e străveziu
acumulez
la subraţ toată truda sexului
iar sexul tău e tare ca o cruce de lemn mă pătrunzi
cu crucea ta înfierându-mi accepţiuni freudiene vreau să mă pedepseşti 
în somnul nostru luctuos
să ne întindem pielea fremătândă
planurile noastre de viitor
se pierd în basmul epidermei
ne găsim mii de scuze dar sexele noastre nu vor să ştie de noi
ele îţi fac treaba mai departe
cu o conştiinciozitate nemaiîntâlnită
la alte sexe creatoare de poezie
pentru că şi sexele noastre scriu poezie: ahî
hî da hî hî da da hî da
hî hî da
hî da
da! 


***

ne plutesc burţile în cadă burţi jegoase
şi plinuţe un bob de fasole
arcuit între 7²⁰ şi 9³⁵ suntem
burtoase cu propriile mame
noi în vechi tatuaje înserate pe spatele tău
între două vertebre
implant de sentimente într-un fulg de pasăre
albă pasăre cioară tunelul acesta
nu duce nicăieri


***

stau pe canapea radiatorul nu
încălzeşte aerul decât
15-17^o C de la minus infinit
îmi pipăi sânii
sânii mei ca o scobitură între
globii oculari mâine merg la plajă
am poftă de soare de sex iar acum nu vreau să mă ridic din pat
e călduţ aşternutul viermi îmi ţin
de cald îi am ascunşi în aparatul
genital îi hrănesc îi încălzesc colcăie
în mâna mea de nisip şi viermi


***

grinzile au putrezit cărămida e nămol sub talpa ta
păr pubian ondulat ca vrejul de fasole măsor linia orizontului cu degetele verzi fluturi de noapte sfârcurile tale sunt mult mai tari decât ale mele
lorelei s-a înecat în cadă odin n-a înţeles
mesajul osteogenetic decupez pielea de pe craniul mătuşii nu interesează pe nimeni dacă intră în convulsie cu bisturiul sculptez în rocă ochi de cărbune şi semne sacre apar pe cearceaful îngălbenit de vreme dresurile bunicii miros a alcool îmi pun şapca
pe capul tău
tricofiţia lasă în penumbră cearcăne dezgustătoare sub ochiul tău de moaşă blondă cu o cazma scobesc pământul între dinţi onduleurile s-au înţepenit
mi-am uitat săpunul între punţile tale de fecioară descarnată numai pielea şi osul de tine fată desculţă iernatică genuar mi-a zâmbit şi e soare din nou


***

atingi ca un astru nocturn pânza de păianjen se rupe în 3 bucăţi,
da, la bucată se vinde şi pâinea, uneori murdară, alteori nedospită, mereu mai scumpă decât îţi poţi permite, la colţ de stradă ţigăncile
îmi ghicesc viitorul şi-mi scuipă în palmă să-mi lucească
pielea ca o rază de soare mă întind pe dormeză şi adorm îndată cu chipul ţigăncii în minte, ne unim saliva şi lichidul amniotic păstrat de mama
într-un borcan prin cămară la prima menstruaţie am sfâşiat cearceaful şi mama a înfundat veceul cu lumina aceea roşie până atunci nu ştiam
ce înseamnă să pierzi din tine lumină fluidă un pic lipicioasă întotdeauna roşu închis ca bulionul
iar pata de pe cearşaf n-o să se cureţe niciodată ca lumina aceea răstignită pe pânza de păianjen
reiterez momentele cu o scârbă lucidă
şi-mi simt pe palmă incrustaţii hymenale răsucite alveolar


***

corpul tău spumos ca şampania
ciocnindu-se de corpul meu sticlos
e îngrozitor să mori sâmbăta înecat
alături de peşti de cadavre descompuse încet
alis din clasa a zecea sau alis din
ţara minunilor are pe frunte reclama
de la coca-cola bea-mă
recipientul e rece amesteci ochii de peşte
şi ochii de oameni
îţi pui la congelat sufletul
sufletul e o mare porcărie o mare
imbecilitate să crezi în suflet mori şi gata
viaţa nu te urmează în moarte corpul
tău poartă doliu înapoia ochilor
ochi de ibis trataţi cu aldehidă formică
şi curul tău îmbălsămat ruhuna in fatiha
o să fim din nou prieteni dansăm
hora avatarurilor alis e ana cea stereotipă
şi stupidă care moare pentru dragoste
pentru libertate pentru cioran
o vizităm când ne aducem aminte
ne colectiv ne depersonalizat şi
cimitirul e plin de morţi şi moarte


***

andreea face exerciţii la fizică nu din plăcere ci din obligaţie
e primul vers pe tâmpla ei
strivit de energia cinetică a oxiurezei
acţionează
cu o presiune egală cu presiunea lichidului amniotic
iar acţiunea se transmite prin fluid ca şi bolile venero-assez bien assez mieux
lichidul melanic se întunecă e galben ca urina de obicei andreea îşi îmbibă
şervetele din bucătărie cu
lichidul pestilenţial
aşa trăiesc delicvenţii la puşcărie
noi de ce n-am trăi aşa?


***

chipul tău e confecţionat din taste dezarticulate ca
poezia de postit habar n-ai ce moştenire zace nedescoperită
în pelvisul tău jupuit pe dinafară cu cleştele de ignat cunoşti codul ASCII şi
liniile din palmă întortocheate prelungite peste cutele jaluzelei
negaţia taxonomică împachetează tenul ofelizant
al maicilor sortite desfrâului uneori îşi jupoaie endodermul cu icoanele preniceene scobesc în ele ajutându-se de crucifixe metalice şi reci să pună capăt căldurii lumescului hemoragii interne năvălesc în cavitatea lor perineală e mult de când nu şi-au mai dat jos din cap comănacul vălul negru repetiţiile acestea obsedante îmi alimentează crizele de epilepsie şi foşnetul degetelor tale preumblându-se pe tastatură
îmi face pielea găină ca pielea maicilor închistându-se în uter e postul răstignirii domnului şi venele îţi sângerează
dialogul ăsta impersonal e o smucire intelectuală (disable computer) mă ucizi cu tăcerea ta „merde” sau pe româneşte, căcat
calci în căcat te cufunzi până la gât la gură până la ochi laringele tău o conductă disfuncţională e umplut cu fecale digestia ta eludează legile gravitaţiei e ca un ciclu vicios concatenar în fine
totul devine un amestec omogen de căcat şi căcat


***

o să te despoi de tot şi stau în sala de aşteptare aici e plin de ţigănci
au părul împletit şireturile tale au prins miros de sudoare
îmi place mustaţa ţiganilor şi trenul e vopsit în albastru calea ferată e împânzită de tampoane femeieşti cerşetori cu burta plină îmi admiră
călcâiele şi scot din geamantan o mărgea de os chiriţa este îmbrăcată într-o ie
înflorată pe undeva seamănă cu ţigăncile alea cu pielea ciocolatie chiriţa face topless mai bine că nu m-ai urmărit ai zice că sunt într-o stare de depresie
ah nu poţi să spui tot ce simţi
îţi descos rochia de stambă ca pe o socotitoare înşir amintiri din casa bântuită


***

ai vopsit caloriferul în negru ochii tăi sunt negri pielea ta închisă la culoare cafea vărsată peste rochia mea de noapte am visat un corb îşi clocise ouăle în pântecul meu avea cuib de întuneric în cavitatea abdominală şi cuibul lui o pălărie de floarea-soarelui am văzut pe câmp capete retezate de ciori în mine eclozează pui de corb mâinile mele de tăciune ca pliscul lor de cafea neagră
nu asocia nessul cu ţigara e periculos pentru sănătatea ta trupul tău ars de soare savurez nechezol mai mult năut îmi displace ideea
cu seminţe prăjite ca ţiganii la colţ de stradă eu nu cerşesc decât cincimiidelei
să ajung la veceul public unde se aruncă plozii eu mi-am uitat poşeta acasă ori la doctor nu are nici o relevanţă îţi aminteşti că nu ne interesează compromisurile suntem liberi nu are de ce să te streseze independenţa mea


***

adu-mi o cratiţă e agăţată în vie cu coji de seminţe de roşii se hrănesc puii de corb inoculaţi în sângele meu ţi-am disecat uterul cu pliscul puilor mei de cioară sunt negricioşi ca pământul oltenesc cernoziom implantat în penele lor au carenţă de lumină dă-le coajă de prună s-a frânt o spiţă a bicicletei  jumoli cu frenezie cioara împăiată din sufragerie o piguleşti şi penele ei smulse sângerează la rădăcină ca o înţepătură de albină pe nas îţi ies vinişoare din cauza frigului ori din cauza băuturii ai pielea obrazului groasă ca o coajă de pepene verde şi pielea ta zbârcită e bronzată  în dungi
neuniform îmi cureţi unghiile de pământ şi pene
puii de cioară din mine au murit i-am eliminat ca pe nişte excremente
placenta s-a rupt în două s-a fărâmiţat apoi în mii de pene pleşuve sunt
amintirile mele m-au durut puţin parcă am ejaculat durerea prin porii greşelilor durerea e lipicioasă şi transparentă ca sperma bogdan e tânăr
nu ştie ce face îi place să se urce în pod şi să citească pleiboi nu te urca şi tu cu el nu-l încântă zeama de roşii au gust amintirile tale fierte în oală alături de cojile de tot felul şi pielea ta decupată cu lama cuţitului curge sânge din nas opreşte hemoragia în vreun fel bagă-mi un furtun în nas ori în ochi
ştiu că numai aşa se scurge apa din roşii
mi-am tăiat buricul degetelor în sticla ciobită acum curge din nou sânge din mine viaţa mea e un cerc de bicicletă cu spiţele deformate pe masa rotundă de lemn descurc trilogia desfrânării 1) ţuica de tescovină e un sos delirant cu care îl ademenesc pe mircea deseară la cină 2) am bulimie cronică realizez că mi-am omorât copiii de corb 3) nu eşti pedepsită pentru asta
apa de izvor nu curăţă tot au rămas pietre pe umărul tău de atlas gol mă agăţ de ultima ta vertebră şi axis se contrage calmar în supa de seleniu rup din streaşină ca dintr-o pâine m-am îngrăşat ca o purcea dar tot nu sunt mai grasă decât tine ai picioare de ţiglă mă zgârii cu unghiile tale în carouri ai vorbe cărărate mi-e somn şi parcă nu te mai aud dar nu te opri vorbeşte-mi neîncetat şeherezada cu piele de ţigan totul se reduce la o experienţă de
tegument


***

spatele tău învineţit gură cangrenată mâini tumefiate
poezia ta cu lujere de lumină ai faţa nepătată ca un crin albăstreala de pe cur e de la fardul intens aplicat ai vopsea lavabilă pe fese acoperă-le
kilogramul de piele de om se vinde la preţ redus aşa că vinde-ţi hainele de iarnă şi îndrăzneşte să-ţi schimbi garderoba de la second hand acum pielea ta proaspăt cumpărată miroase a cantalup ai ţeasta tare coaja de nucă de cocos e tare şi ea ai solzi de întuneric pe coapse pe pulpe porii din încrengăturile pieilor eşarfe sângerii se strâng în sine sufocându-te nu ai ce colecta în lighean decât icrele peştilor ochii găinilor nu disting noaptea mare lucru
hemeralopia curcilor ar fi un titlu potrivit pentru un epitaf sau o rugăciune îngăimată nu glumi pe seama asta în casa aceasta locuiesc oameni credincioşi nu spurca rostul nu distruge credinţele
şi tu eşti botezat întru hrist cristelniţa ruginise la botezul tău


***

nimeni nu are două şanse în viaţă carpe diem pe carpeta ta stă scrisă legenda vieţii şi a morţii în cartea tibetană reîncarnările şi morţile repetate sunt înscrise pe retina fiecărui avatar în amprentele de pe palme ai mâinile însemnate cu tuşul pocăinţei nu sorbi cafeaua vei avea trepidaţii cardiace fereşte-te de izul întunecimilor coboară în beci şi adu linţoliul moşilor şi bastonul atârnat în perete cu dâre de sânge târăşti cadavrul descompus pe scările beciului descensus ad inferos este biletul spre eternitate al mortului adu agheazmă să-i stropim faţa pielea lui crapă la fiecare atingere avem pasul mic şi aşază-l în criptă testamentul îi este în buzunarul din stânga al pantalonilor caută-l nu te sfii şi tu vei ajunge ca el sunteţi toţi o apă şi-un pământ buzunarul e ros de vreme şi viermii au umplut cavitatea toracică în buzunar sunt doar câteva monede vechi şi testamentul făcut cocoloaşe ţine-i lumânarea aprinsă unghiile lui vineţii au început să crească are pielea umedă ca de batracian înveninat şi ochii de reptilă
feriţi-vă de tulburarea firii lui el nu mai este ceea ce a fost dricarul îmi impune un preţ nu coboară de unul singur în beci
dezlegaţi mortul doliul s-a-nzăpezit
biserica de sub pământ e o răscruce golgotiană îi înfăşori trupul cu sârmă ghimpată şi nu ţâşneşte puroi doar sânge ai o privire de moroi străpungeţi cu lancea carnea lui înfierbântată şi inima
driguiţi-i oasele de mort ce-şi aşteaptă judecata de apoi păcatele nu pot fi spălate cu apă de cişmea îţi uzi picioarele şi degetele şi faţa cu o cruce aduni în tine ghimpi şi stopezi pulsul ţi-ar părea neomenesc plânsul acesta ca un cântec ca un bocet ca o adunare de ape în paharul senectuţii nu deşira carpeta ţărănească ţi-e voal pe ochii încleştaţi în criptă marş funebru de preoţi tineri şi bătrâni copii ce se hârjonesc în faţa dricului pentru două trei monede şi eu am fost copil
nu faceţi poze mortului nu vă bateţi joc de slujbă strigă ţârcovnicul răguşit şi mâna lui bătută de soare şi arsă de păsatul nevesti-sii se ridică ameninţător deasupra copiilor şi el a fost cândva copil
dar acum e moş şi îşi presimte sfârşitul căci moartea l-a pipăit într-o seară pe dinăuntru dezbrăcându-i plămânii de pleură moartea l-a chinuit arzând cu fierul de călcat ceafa muribundului
pergament închistat în corpul stafidit al bătrânului nu vreau să modific nimic din cartea morţii


***

dacă penitenciar nu e, atunci cine ne-o trage?
despre închisoarea asta ca o pizdă întunecată şi păroasă că mi-am scuipat sufletul timp de 10 zile pe veceurile păduchioase ale caraliilor podele scorojite ce dracu’  îndrug aici 2 băieţi ţinându-se de mână ca în filmele pornografice se fut pe la spate cu cuţitul mă îndeamnă cineva şi-o facem în 3 stai că vine şi responsabilul cu căcatul ne-o serveşte de fiecare dată numai lui îi dăm pe gratis o bătaie cu gust de banană roasă ştii înainte nu vorbeam aşa dar
viaţa= închisoare şi-atunci
nu are rost să ne compătimim pentru viaţa pe care o trăim
mai bine s-o trăim
ca să avem pentru ce să ne compătimim semnat de-a lungul mâinii stângi
între vena1 şi vena2 DORINA and fuck you too
dar înjurăturile astea nu sunt valoroase pentru că nu sunt româneşti
cam aşa s-a gândit şi kogălniceanu cu traducţiile lui
puricii de la câinii de colegi ori lintiţele de la domniţele  care mă penetrează ca pe o bucată de sugativă de 3-4 ori pe zi în fiecare zi şi în weekend bonus special sunt fetiţa tuturor numai că sunt prea înalt şi am ochi verzi aşa îi plăcea irinei să-mi spună că-s alesul ei dar acum alţii m-au făcut
aleasa ori curva închisorii 
după fiecare suspensie şi anestezie d-asta umană
ba leşin ba plâng ca o muiere şi scriu numai poezii vulgare ilizibile
ştiam, cititorule, că irinei îi plăceau
când îmbrăţişez peretele reiterez toate momentele de care mi-e silă şi peretele e rece precum lama cuţitului din versul al 5-lea  şi umezit cu pişatul câinilor şi al celorlalţi îngropaţi cu mine în infernul acesta
odată în personalul de buzău îmi spunea cineva că m-am născut în oraşul acela crepuscular aidigdem  şi vanelev la fel dar pe atunci ală din tren nu ştia cine e DORINA îmi stătea pe limbă să-i spun că e vorba
de două feţe ale aceleiaşi lolite
lolita o chema şi pe căţeaua mea când era în călduri şi o futeau toţi câinii cartierului îmi strigă printre gratii un vecin de alfabet